ELTRONIS – Aniversarea de 14 ani

Totul a început pe 13 Martie 2003, ziua înfiinţării firmei. ELTRONIS – Specialty & Security Printing a debutat prin producerea şi tiparul unor etichete autoadezive simple cu coduri de bare tipărite cu o imprimantă termică de birou. De atunci am parcurs un drum lung reuşind să achiziţionăm un parc de echipamente de ultimă generaţie, ajungând lider de piaţă din România în domeniul tiparului special şi de securitate.

Printre numeroasele proiecte pe care le avem, ne putem mândri cu producerea însemnelor holografice de securitate pentru Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole, care servesc la certificarea originii şi autenticităţii vinurilor, cărților de identitate, precum şi noile vignete auto pentru Administraţia Municipiului Bucureşti, cu ajutorul căreia proprietarii de maşini ecologice beneficiează de parcare gratuită. Această evoluţie ne-a permis să participăm la expoziţii internaţionale, precum Pharmapack Europe, unde am lansat enseal™, sigiliulul nostru autoadeziv cu rupere controlată, în curs de brevetare, pentru protejarea ambalajelor farmaceutice, în deplină conformitate cu Directiva Europeană a Medicamentelor Contrafăcute.

Aniversarea unei firme este un eveniment ce pune în evidenţă stabilitatea, succesul dar şi eficienţa echipei. Este un moment de bucurie şi de mândrie pentru fiecare angajat în parte, de aceea am sărbătorit cu toţii la o masă festivă, iar seara a fost încheiată cu o partidă distractivă de bowling.

După mai bine de un deceniu de muncă și inovații, ELTRONIS – Specialty & Security Printing își extinde în mod constant portofoliul serviciilor. Soluțiile și aplicațiile noastre sunt deja utilizate cu succes atât de către clienți din Europa, cât și de pe alte continente.